Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott

Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbească o singură persoană). Dar o să vedeți, dragi cititori, că nici voi n-o să rămâneți nepăsători, c-o să aveți multe curiozități și multe întrebări. Cum ar fi aceasta: „Cum adică din nou?” Păi probabil vă aduceți aminte că am mai discutat recent despre creier. Mai exact despre cartea scrisă de Grégoire Borst și Mathieu Cassotti, cu ilustrații de Clémentine Latron, Uite ce face creierul meu! O carte din care înțelegi, în sfârșit, ce se întâmplă în mintea ta. Și nu e ca și cum am eu o obsesie cu acest super-organ al nostru, dar efectiv nu mă pot abține când văd ce titluri faine apar în colecția Academia Arthur. Însă, în apărarea mea, am scris și despre alte subiecte de acolo. Cum ar fi telefonul. Adică tot un fel de creier. Ha, ha!

De data aceasta, cartea care mi-a făcut dendritele să vibreze de încântare a fost Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit de Alex Graudins și Tory Woollcott, care face parte din seria „Știință în comicsuri”, e tradusă de Iulia Tudorie și, așa cum am zis deja, e publicată în colecția Academia Arthur a Editurii Arthur. Credeați că ați terminat cu întrebările? Nicidecum. Probabil acum vă întrebați care-i diferența dintre cele două volume despre creier. Cea mai și cea mai mare diferență ține de maniera în care este prezentată informația, deși ambele sunt adresate puștilor de peste 10 ani (și părinților lor, credeți-mă! Asta dacă vor să înțeleagă câte ceva din ce se întâmplă în mintea copiilor lor când sunt bebeluși, când încep să se bușească de toate scaunele din casă, când au primul acces de gelozie, când vor la festivaluri pe plajă și tot așa). Iar am divagat. Așadar, diferența: dacă în Uite ce face creierul meu! aflăm despre acest organ și despre funcțiile lui pe parcursul mai multor capitole organizate oarecum cronologic în raport cu dezvoltarea noastră și împănate cu mici jocuri, teste și secțiuni de fun-facts, în Creierul lui Alex Graudins și Tory Woollcott (nu în capul lor, ați înțeles, în cartea lor) povestea anatomică este inclusă în rama poveștii a două surori, una mică și enervantă, alta mare și ușor de manipulat. Ah, ba nu! Una mică și adorabil de competitivă, alta mare și incredibil de empatică. Nu, nici așa!

Ei, nu contează. Cu siguranță fiecare cititor o să-și facă propria părere despre Nour și Fahama. Cert este că aventura lor este pusă în benzi desenate, la fel cum este prezentată și „viața și opera” creierului nostru. Exact! Știință + benzi desenate! Benzi desenate + știință! A-do-ra-bil! Iar dacă vi se pare că ați mai văzut pe undeva combo-ul ăsta perfect, nu vi se pare! L-ați mai întâlnit chiar aici, în Teatrul Corpului Uman, volumul în care Maris Wicks aduce pe scenă toată părțile mai mici și mai mari ale corpului nostru. Chiar toate!

Dar să revenim la Nour și Fahama. Mezina este tipul de copil care știe foarte bine ce-și dorește și nu precupețește niciun efort (cum se spunea odată) ca să-și atingă scopul. Iar acum dorește să vândă cele mai multe fursecuri, ca să ia marele premiu, adică insigna de Vicepreşedinte Junior la Marketing şi Vânzări a clubului de cercetași la care este înscrisă. Pentru că, da, există o insignă pentru orice. „Iar eu o să le am pe toate!” Aș tinde să mai zic o dată că nu eu, ci Nour. Dar, vai, cum aș vrea și eu toate insignele alea! 

Iar în calea obținerii acestui premiu stă echipa 7. Nu, nu echipa 12. Ei „nu mai sunt o ameninţare pentru mine. Încă se mai chinuie să-şi peticească strategia de vânzări!” Dar echipa 7 e pusă pe fapte mari. Numai că se întrec cu persoana care nu trebuie. Nour nu acceptă o înfrângere. Pentru asta apelează la cel mai eficient instrument: șantajul! Știe că sora ei mai mare, Fahama, nu va ceda prea ușor rugăminților de-a o ajuta să vândă biscuiții. Așa că folosește artileria grea:

„ ― Mi se pare o groază de muncă pentru o insignă.
― Pe lângă insignă primeşti şi un joc video stupid sau aşa ceva.
― Joc video? Pe ce consolă?
― Ajută-mă să vând cele mai multe fursecuri şi poate afli.
― Bine, bine. Care-i planul?”
 

Planul era să o ia în direcții diferite, ca să vândă la cât mai mulți oameni. Zis și făcut, numai că Fahama ajunge în dreptul unei case scoase parcă din Familia Addams, apasă pe sonerie și cade printr-o trapă în laboratorul unui om de știință foarte ciudat, care are alături un asistent zombi și un plan deloc pe placul fetei:

„Salutare, copilă! Eu sunt dr. Telencefal şi azi o să-ţi disec creierul în numele ştiinţei!”

Un fleac, nu-i așa? Numai că domnul Telencefal este, totuși, un domn, și nu-și uită manierele, așa că-i propune mai întâi un preambul:

„Dă-mi voie să-ţi explic! Dar mai bine, dă-mi voie să te conduc într-o CĂLĂTORIE… prin MINTEA umană!”

Și așa începe povestea creierului, spusă de un împătimit al acestui organ-minune. Și-un colecționar.

Ca orice profesionist, Telencefal începe frumos, cu începutul. Chit că asta nu reușește deloc s-o mai liniștească pe Fahama:

„Acum 10 000 de ani, în neolitic, oamenii practicau o formă timpurie de neurochirurgie, numită trepanaţie.”

Iar apoi continuă cu renumele pe care creierul l-a avut de-a lungul istoriei:

„Egiptenii nu dădeau niciun fel de importanţă creierului, aşa că nici nu-l păstrau când îşi mumificau morţii! Toate chestiile importante le păstrau în nişte recipiente numite vase canopice. […]

Şi nu mă face să-ţi zic din ce credeau ei că e făcut creierul! […]

Grecii credeau că creierul e făcut din flegmă!

Chinezii credeau că e făcut din măduva spinării!

Egiptenii credeau că e făcut din mucus!”

Și ajunge la momentul evoluției, când începe un frumos tablou al transformării celulelor, de la simplele procariote (celulele fără nucleu), la eucariote și aventura dezvoltării lor până la incredibilii neuroni.

Deși e clar pătruns de importanța poveștii sale, Telencefal nu uită scopul „vizitei”. Și se tot apropie amenințător de capul Fahamei, secundat fiind de și mai înfricoșătorul majordom Zombi. Numai că fata i-a prins slăbiciunea și-l tot îmbie să-i mai povestească și mai multe, și mai multe, având tot felul de curiozități.

„― Acum că ştii ce înseamnă sistemul nervos, hai să-l disecăm pe-al tău!
― N… nu ÎNCĂ! Nici măcar nu ştiu din ce e format sistemul nervos!”

Și pornim în aventura sistemului nervos. Mai întâi aflăm despre cele două sisteme: „sistemul nervos central, format din creier şi măduva spinării” și „sistemul nervos periferic, format din toţi neuronii care trimit informaţii creierului şi ajută la controlarea corpului”, iar apoi despre funcțiile fiecăruia. 

După ce termină de explicat (foarte plastic și ușor de înțeles), Telencefal ajunge la subiecte și mai complexe, cum ar fi reflexele, relația creierului cu cele cinci simțuri, memoria, învățarea și inteligența. Iar asta e partea mea preferată, că nu poți scoate tocilara din om nici la 30+ ani:

„― Şi cum e cu învăţatul „pe bune”, ca la şcoală sau pentru un test? […]
― Nu e vorba să înveţi din greu. E vorba să înveţi inteligent! Exersează: repetarea unei informaţii e cea mai bună metodă de a-ţi aminti! Aşa îi spui creierului că un lucru e important şi merită să şi-l amintească. […] Învaţă în fiecare zi câte puţin, în loc să înveţi multe ore deodată! Astfel, creierului tău îi va fi mai uşor să absoarbă şi să stocheze informaţia. Gândeşte-te că ai de mutat 100 de cărămizi. Dacă le cari pe toate odată, e prea greu, dar dacă le duci cărămidă cu cărămidă, e mult mai uşor.”

Și cireașa de pe tort: 

„Dormi: dormi, dormi, DORMI! Somnul e foarte important în transferul informaţiei din memoria pe termen scurt în memoria pe termen lung. Dacă ai învăţat puţin câte puţin, e mult mai bine să dormi toată noaptea înaintea unui test decât să stai treaz să toceşti!”

Cum probabil v-ați dat deja seama, cartea e plină de episoade comice, glume, ironii sau jocuri de cuvinte, cum e acesta:

„― Ochiul e partea mea preferată a corpului. Îmi place să trag cu OCHIUL peste tot!
― VEZI că bate la OCHI ce faci.
― E limpede ca umoarea vitroasă.
― Ce să zic? Sunt o PUPILĂ bună.”

Cred că Iulia Tudorie, traducătoarea volumului, s-a distrat de minune la partea asta.

Între timp, Nour, sora mai mică, își dă seama că ceva s-a întâmplat cu Fahama și-i confruntă pe temuții adversari din echipa 7, încearcă să ceară ajutorul mamei (prea ocupată să facă niște turtă dulce arsă și absolut oribilă) și al tatălui – și el preocupat de fursecuri, de data aceasta cu adevărat bune. Așa că trebuie să rezolve totul pe cont propriu. Doar e o insignă în joc!

Cu ilustrații expresive, cu explicații adaptate vârstei cititorilor și cu mult umor, Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit transpune în povești cunoștințele dobândite până acum de cercetători. Cum explică în prefață Alison Caldwell, scriitoare, gazdă a canalului YouTube Neuro Transmissions și doctorandă în neuroștiință, până terminăm „de citit cartea asta, e posibil să se mai descopere ceva nou”. Așa că nu pierdeți timpul! Cunoașteți-vă cel mai valoros aliat în materie de emoții, distracții, învățat pentru teste și câștigat insigne! Sau orice altceva.