Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle

de Ema Cojocaru26 martie 2024
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle

Continuăm să scormonim prin pasiunile și colecțiile autorilor români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Carmen Tiderle, maestra rimelor trăsnite, ne povestește astăzi despre ce-i place să facă, în afară de scris, și ne trimite câteva fotografii legate de marea ei pasiune, mozaicul, și una cu colecția ei de cărți de poezie pentru copii, în care și-a făcut loc un musafir nepoftit. La final includem două poeme din volumul Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri, cu ilustrații de Vali Petridean, în care e vorba de o colecție de veste și una de pantofi…ce-i drept, mai bizară!


Cioburi și poezii

 

Când eram mică-mică, nu mai știu ce mă pasiona, cred că nimic, sau totul, fiindcă eram un copil destul de entuziasmat de orice. Dar mai târziu, la liceu, când am început să învăț serios franceza și m-am apucat și de spaniolă și italiană, m-a prins vria limbilor romanice. Țin minte că pe la 16 ani m-am dus la Universitate și-am participat la un concurs (despre care nu știu cum am aflat) de traducere. Îți dădeau un text și trebuia să-l traduci în trei limbi romanice la alegere. (Chiar, o mai exista concursul ăsta?) Am plecat acasă cu o sacoșă de cărți drept premiu. Acum, în afară de scris, mă pasionează grădinăritul și mozaicul. De fapt, ador să plantez și să urmăresc cum cresc florile și pomii, și să adun cioburi colorate de căni, farfurii, din care fac mozaicuri pe la ferestre, fântâni, sau oriunde mi se permite.

Colecționam surprize de gumă CinCin, TipiTip și Turbo. Nu le-am păstrat. Acum colecționez cărți de poezie pentru copii, și fizice, și ebook-uri. Am o tonă.

Nu știu dacă se pune ca hobby sau colecție, dar aș adăuga și marea. Momentele petrecute acolo, pietricelele, scoicile…
 

MUZEUL VESTELOR

La muzeul vestelor,
Firește,-s tot felul de veste:
Unele vestite, altele modeste.
Sunt veste din est și veste din vest
Și veste care-au fost pe Everest.
Vestigii ale vestelor purtate de vestale,
Ilice din Istanbul,
Veste uitate în vestiare
Sau în vestibul.
Veste travestite, veste puse peste,
Veste de zestre pentru neveste,
Veste de viespi, veste cu vești,
Veste – veșminte pentru pești…
Dar cea mai faimoasă vestă este
Acea vestă din poveste.
(Care poveste?! Frumoasa și vesta!)
Nu-i alta mai vestită în muzeul acesta!


Colecția de cărți de poezie pentru copii



LIVADA MELINDEI

În livada Melindei Melinte
Cresc arbori de încălțăminte:
Sabot, sandal, ciocat, botin,
Espadril, cizm, mocasin…
Și, evident, întâi fac flori,
Dar care apoi se transformă
Nu-n fructe, ci în pantofiori:
Stiletto, plați și cu platformă.
Vă spun, roiuri de gâze și de gândaci
Din cele patru zări
Iau cu asalt acești copaci
Să facă rost de încălțări.
Să le vezi pe miriapode
Cum se înghesuie-n opinc
Să-și ia opincuțe comode,
Cu sutele, albastre sau pink.
Și-atunci când se coc pantofii cu toc
(Că e cui sau că e wedge)
Viespile vin și își fac stoc:
„Am nevoie de toți, înțelegi?!“
Buburuze cu bluze-n buline 
Dau buzna în botin, 
Căci sunt disperate după botine 
Din catifea sau din satin. 
Iar în clăpar – arbustul de clăpari, 
Se bat pe marfă muște cu țânțari. 
Gândacii de Colorado din cartofi 
Preferă ciocatele, nu vor pantofi, 
Iar furnicile, având mult de mers, 
Din boschete își iau bascheți Converse.
Doar viermii se uită cu ciudă: 
„Auzi și tu… încălțăminte!“ 
Și pleacă, molfăind o dudă, 
Din livada Melindei Melinte.


Carmen Tiderle și mozaicul creat chiar de ea. Și culoarea mării pe care o iubește.

Carmen Tiderle
Autor
Carmen Tiderle
Carmen Tiderle este poeta copiilor zilelor noastre. Inspirată de cei doi copii ai ei (Căci două muze am, într-adevăr!/Una ce tocmai și-a lipit o gumă-...
mai multe
Recomandări (346) Interviuri (115) Noutăți (83) Călătoriile micului om (7) Titluri în focus (327) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Avanpremieră: „Evrika! Experimente științifice pentru copii” + 3 experimente distractive
Avanpremieră: „Evrika! Experimente științifice pentru copii” + 3 experimente distractive 25 aprilie 2024
În cartea Evrika! Experimente științifice pentru copii veți găsi 105 proiecte distractive care îi vor surprinde, încânta și învăța lucruri noi pe copi...
Mai multe
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #8. Povestitoare: Daniela Ulieriu
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #8. Povestitoare: Daniela Ulieriu de Ema Cojocaru 23 aprilie 2024
Cu Daniela Ulieriu încheiem ancheta de primăvară la care au participat scriitorii români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Cred că nu puteam...
Mai multe
Michael Ende. Limbajul fanteziei și al aventurii
Michael Ende. Limbajul fanteziei și al aventurii de Oana Purice 18 aprilie 2024
Când a fost ultima dată când ați pus telefonul pe mute, ați închis laptopul și televizorul și ați citit, doar pentru voi, o carte din raftul copiilor?...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART