Farse literare

Care au fost cele mai mari păcăleli literare? Care au fost cei mai mari năzdrăvani din literatură de-a lungul timpului? Ei bine, există multe tipuri de păcăleli sau trucuri literare, de la fakelore, un fel de fals folclor sau pseudo-folclor, la cuvinte şi personaje inventate pentru dicţionare, dar şi biografii ale unor personalităţi fictive. Să le luăm pe rând: fakelore-ul, sau folclorul inventat, este folclor scris de un autor contemporan şi prezentat ca şi când ar fi folclor autentic. Să ne imaginăm că într-un basm eroul nu zboară pe calul său înaripat, ci se foloseşte de un armăsar bionic în acest scop, iar Ileana Cosânzeana se îmbracă în roz, are un pudel şi apucăturile unei Paris Hilton. Desigur ne vine greu să credem că ar putea inventa cineva o astfel de bazaconie şi s-ar gândi să ne spună că această poveste circulă în folclorul băştinaş din insula Papua Noua Guinee, spre exemplu. Dar, chiar şi aşa, unii autori îşi dau silinţa să inventeze poveşti cu elemente folclorice pe care să le declare autentice şi este nevoie de specialişti care să consulte poveştile originale pentru a da verdictul. Dacă am extinde puţin această categorie, am putea adăuga aici şi legendele urbane, care spun nişte poveşti stranii despre oraşul în care locuieşti sau despre o anumnită perioadă sau personalitate istorică. Au existat astfel de legende despre crocodilii din canalizările oraşelor, spre exemplu, sau despre tot felul de trasnăi care mai de care mai fantastice, precum legenda copiilor furaţi. Sursa acestor legende, care înfricoşează sau amuză oamenii, este adesea necunoscută, ele ciruclă ca un soi de banc popular care este îmbunătăţit de cei care-l spun. Seria de scurtmetraje Amintiri din Epoca de Aur are la bază mai multe astfel de legende urbane.

Dar haideţi să trecem şi la alte tipuri de trucuri şi poante literare. Atunci când luăm în mână o enciclopedie sau un dicţionar ne aşteptăm, desigur, ca toate informaţile conţinute între coperţile acestuia să fie verificate şi autentice, dar nu este întodeauna aşa. Pentru a contracara furtul intelectual şi pentru a proteja drepturile de copyright ale cărţii, multe dicţionare sau enciclopedii folosesc cuvinte sau personaje inexistente. Fac asta pentru a-i depista apoi, mai uşor, pe cei care au plagiat respectivul volum. De exemplu, Enciclopedia de instorie antică Der neue Pauly, conţine o intrare despre sportul apopudobalia jucat, se spune, în Roma antică, sport ce este identic cu fotbalul. Alte ciudăţenii în rândul encicopediilor sunt întâlnite şi în Appletons' Cyclopædia of American Biography, care conţine nu mai puţin de două sute de personalităţi fictive. Asemenea lucruri se întâmplă mai des cu hărţile şi cărţile de telefon, aici sunt incluse străzi sau numere de telefon false în scopul de a descoperi o virtuală fraudă sau un posibil plagiat. În literatura română, un astfel de exemplu, dar de data aceasta asumat imaginar, este Enciclopedia Zmeilor a lui Mircea Cărtărescu ce adună mai multe descrieri ale unor animale fantastice, care, desigur, au existat doar în imaginaţia autorului.

Să vedem acum cum stau lucrurile şi cu ultima categorie, cea a biografiilor inventate şi a falsei atribuiri. Una dintre cele mai celebre astfel de biografii este cea a pictorului abstract expresionist Nat Tate (nume creat din alăturarea a două galerii de artă importante „Galeria Naţională” şi „Galeria Tate”). Biografia a fost inventată de scriitorul William Boyd şi de muzicianul David Bowie. Cel din urmă a organizat chiar o petrecere de lansare a cărţii în ajunul zilei de 1 aprilie 1998, unde s-au citit extrase din carte şi au fost invitaţi oameni să vorbească despre prietenia pictorului cu Picasso şi Braque. O săptămână mai târziu, ziarul The Independent a primit o scrisoare de la un anume David Lister, care asistase la această deschidere, iar concluzia sa a fost că „unele dintre cele mai importante nume din lumea artei au fost victimele unei farse literare.” Atunci când erau întrebaţi dacă l-au cunoscut pe Tate, majoritatea oamenilor răspundeau că „Da, am auzit de el”, doar ca să nu pară ignoranţi sau să nu fie luaţi peste picior. Ceva mai târziu, revista Newsweek a încercat să-l contacteze pe Lister, dar nu a reuşit să dea de acesta, ceea ce a dus la concluzia că şi David Lister a fost un personaj inventat de către cei doi prieteni puşi pe şotii. Farsa Nostradamus este una dintre cele mai des întâlnite situaţii literare. Astfel, celebrului clarvăzător din secolul al XVI-lea i-au fost atribuite câte şi mai câte false preziceri, de la versuri despre începutul celui de-al doilea război mondial, la atacul asupra turnurilor gemene din New York. Dar toate aceste scrieri erau inventate şi nu apăruseră niciodată în cărţile lui Nostradamus. Un caz amuzant este asocierea câtăreţului sud-coreean PSY cu cei Patru călăreţi ai Apocalipsei, atribuită lui Nostradamus în anul 1503:

Dinspre dimineaţa calmă va veni sfârşitul atunci când armăsarul dansator va face nouă cercuri.

Se spune că „dimineaţa calmă” face referire la ţara în care s-a născut PSY – „ţara dimineaţilor liniştite”, Coreea de Sud. „Armăsarul dansator” se referă la stilul de dans din clipul Gangnam Style, în timp ce „nouă cercuri” se referă la numărul cifrelor zero dintr-un miliard. S-a crezut că în momentul în care clipul va strânge un miliard de vizualizări va veni sfârşitul lumii. Dar acest catren n-ar fi putut fi scris de Nostradamus în 1503 deoarece atunci prezicătorul avea vârsta de un an.

Care este farsa ta preferată din cărțile pe care le-ai citit?
 
Recomandarea editurii Arthur pentru ziua de 1 aprilie este volumul Cei doi teribili de Jory John și Mac Barnett. Toți puștii puși pe glume vor putea deveni profesioniști ai farselor citind despre întâlnirea dintre Miles și Niles din cartea de mai jos.